Fosta stație portuară civilă a Constanței, cunoscută sub numele de Vechea Gară Maritimă, este una dintre cele mai importante clădiri portuare și de transport din istoria orașului. Construită între 1931 și 1934 după planurile arhitectului Gheorghe Brătescu și inaugurată în prezența Regelui Carol al II-lea, clădirea a servit ca principal terminal de pasageri al Portului Constanța. De aici, navele au plecat spre Grecia, Turcia, Egipt, Palestina, Franța, Italia și chiar destinații transatlantice precum New York. Clădirea este un important monument Art Deco și a reprezentat cândva poarta maritimă a României către Mediterana și Est. Din punct de vedere juridic și administrativ, clădirea este acum protejată ca monument istoric și aparține Companiei Naționale Administrația Porturilor Maritime. În prezent este folosit ca sediu administrativ al autorității portuare. Nu mai funcționează ca terminal civil de pasageri, iar rutele maritime obișnuite de pasageri care operau cândva din Constanța au dispărut în urma transformărilor geopolitice și economice din secolul XX. După 1945, clădirea a găzduit diverse instituții de administrație portuară și de control al navigației. Există și o dimensiune istorică mult mai întunecată asociată Portului Constanța în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Constanța a devenit unul dintre principalele puncte de plecare pentru evreii care încercau să fugă din Europa spre Palestina. Mii de refugiați evrei au trecut prin port între 1940 și 1944. Cel mai cunoscut caz este cel al Strumei, care a plecat din Constanța în decembrie 1941 purtând 767 de refugiați evrei. După ce a fost reținut la Istanbul și i s-au refuzat permisele de intrare, nava a fost remorcată în Marea Neagră, unde s-a scufundat; aproape toți pasagerii au pierit. Ar trebui totuși făcută o distincție importantă. Stația Maritimă și portul au fost folosite atât pentru transportul civil, cât și pentru diferite operațiuni de evacuare și migrare. În cazul evreilor în timpul războiului, portul a servit în primul rând ca punct de plecare pentru navele de refugiați care navigau spre Palestina, mai degrabă decât ca loc legat de deportările în Transnistria, care au fost efectuate în mare parte prin alte rute administrative și feroviare sub regimul Antonescu. Cu toate acestea, portul și infrastructura sa rămân parte din geografia mai largă a exilului, strămutărilor și tragediilor asociate cu Holocaustul din Europa de Est. Autoritatea portuară și portul în general Autoritatea portuară (CN APM Constanța) joacă rolul central în reglementarea, coordonarea și gestionarea infrastructurii portuare, stabilirea cadrului operațional pentru toți operatorii economici și administrarea concesiunilor și investițiilor strategice în port. Portul Constanța este astăzi o infrastructură publică de importanță națională, administrată de Compania Națională „Administrația Porturilor Maritime” S.A. Constanța (CN APM), deținută de statul român (aproximativ 80% Ministerul Transporturilor și 20% Fondul Proprietății). După 1990, portul nu a fost privatizat ca infrastructură, ci mai degrabă reorganizat din fosta regie de stat într-o companie structurată comercial (în 1998), în timp ce operațiunile portuare au fost deschise progresiv actorilor privați prin concesii pe termen lung pentru terminale de containere, cereale, petrol și facilități logistice. Această deschidere a generat însă de-a lungul anilor numeroase controverse și anchete de presă cu privire la atribuirea de contracte, acuzate uneori de lipsă de transparență, influență politică și rețele de interese în jurul zonelor operaționale portuare. În special, în anii 2000 și 2010, presa a relatat periodic scandaluri legate de concesionarea terenurilor portuare și a terminalelor, inclusiv acuzații de tratament preferențial al unor mari operatori în detrimentul altora și subevaluarea contractelor strategice. Au existat și investigații privind conflictele dintre grupurile de interese economice și politice privind controlul asupra cca