La începutul anilor 2000, România a delimitat și concesionat mai multe blocuri offshore în cadrul zonei sale economice exclusive din Marea Neagră. Blocul Neptun a fost atribuit OMV Petrom și ExxonMobil. În 2012, forajele de explorare au confirmat prezența unor rezerve semnificative de gaze naturale în structurile Domino și Pelican South, estimate ulterior la aproximativ 100 de miliarde de metri cubi de gaz recuperabil. Aceste descoperiri au ridicat așteptări ca România să devină unul dintre principalii producători de gaze naturale din Uniunea Europeană. Totuși, proiectul a intrat într-o perioadă prelungită de stagnare. Între 2016 și 2021, au apărut dispute cu privire la impozitarea offshore, reglementările de export și distribuția veniturilor între stat și investitori. În acest context, ExxonMobil a decis să se retragă, iar participația sa a fost achiziționată de Romgaz, transformând proiectul într-un parteneriat între Romgaz și OMV Petrom. Invazia Ucrainei de către Rusia în februarie 2022 a schimbat radical contextul. Până atunci, multe țări europene au văzut gazul rusesc ca o soluție relativ stabilă și ieftină. După izbucnirea războiului, securitatea aprovizionării a devenit o prioritate. În acest nou cadru, Neptun Deep a fost reinterpretat nu doar ca o afacere comercială, ci ca un activ strategic pentru Uniunea Europeană. Decizia finală de investiție a fost accelerată, iar lucrările offshore au intrat în faza de execuție. Din perspectivă geopolitică, proiectul face parte dintr-un proces mai larg de reducere a dependenței Europei de gazul rusesc. Înainte de război, o mare parte din Europa Centrală și de Sud-Est era alimentată prin sisteme de conducte controlate sau puternic influențate de Rusia. După 2022, atenția s-a îndreptat către surse alternative: gaz natural lichefiat (GNL), Azerbaidjan, Mediterana de Est și Marea Neagră. În acest sens, Neptun Deep nu este un proiect izolat. Se conectează la mai multe infrastructuri regionale: • BRUA, care leagă România de Ungaria și Europa Centrală; • interconexiunea România – Bulgaria; • interconexiunea România–Moldova; • rețeaua națională de transport gaze operată de Transgaz; • Coridorul sudic al gazelor, care aduce gaze azervei în Europa prin Turcia și Balcani. Există, de asemenea, o legătură indirectă cu alte dezvoltări offshore din regiune. În sectorul turcesc al Mării Negre, zăcământul de gaze Sakarya a fost descoperit în 2020 și a intrat rapid în producție. Drept urmare, atât România, cât și Turcia au devenit mari producători de gaze offshore aproape simultan, transformând Marea Neagră dintr-o zonă periferică într-o nouă provincie energetică europeană. Strategic, există o paralelă interesantă cu sfârșitul secolului al XIX-lea. La acea vreme, construcția Podului Cernavodă, a Portului Constanța și a silozurilor de cereale Saligny au integrat exporturile agricole românești în economia globală. Astăzi, Neptun Deep joacă un rol similar pentru energia fosilă: infrastructura offshore, conductele și terminalele conectează resursele Mării Negre la piețele europene și globale. Pe termen mediu, dacă estimările actuale se dovedesc exacte, România ar putea deveni cel mai mare producător de gaze naturale din Uniunea Europeană, depășind țările care până de curând aveau niveluri mai ridicate de producție. Acest lucru nu ar însemna o independență energetică europeană completă, dar ar crește semnificativ importanța strategică a regiunii Mării Negre față de poziția sa de dinainte de 2022. În acest sens, Neptun Deep este simultan un proiect energetic, un proiect de infrastructură și un proiect geopolitic. Critica de mediu Deși Neptun Deep este prezentat în primul rând în discursul public ca un proiect de securitate energetică și dezvoltare economică, a generat și continuă să genereze critici din partea organizațiilor de mediu, în special Greenpeace România și alte grupuri ecologice. Critica se concentrează pe trei domenii principale. În primul rând, există argumentul climatic. Oponenții proiectului susțin că dezvoltarea unei noi națiuni majore