În urmă cu două mii de ani, poetul roman Ovidius Publius Naso a fost exilat în orașul Tomis, actuala Constanța, unde și-a petrecut ultimii ani ai vieții scriind versuri în care și-a rugat prietenii să mijlocească la împărat și să-l convingă să revoce decizia. Se pare că a trăit o perioadă mizerabilă acolo, într-un loc pe care îl considera rece și neospitalier. Într-o poezie, Ovidiu își rezumă situația după cum urmează: „Trăiesc printre rase barbare” (Tristia 3.10). În contextul construcției naționale din secolul al XIX-lea, în care latinitatea poporului român nou format a jucat un rol central, Ovidiu a primit o recunoaștere neașteptată în regiunea Dobrogea, care tocmai fusese încorporată în statul român după sute de ani de stăpânire otomană.